Este un workshop dedicat părinților care au copii implicați în sport și care își doresc să înțeleagă mai bine cum pot fi aproape de ei într-un mod sănătos.
Fără să pună presiune în plus.
Fără să transforme fiecare antrenament într-un test.
Fără să lege valoarea copilului de rezultat, scor sau podium.
În sportul de performanță, părintele are un rol uriaș. Chiar și atunci când nu intră pe teren, chiar și atunci când nu dă indicații tehnice, chiar și atunci când doar stă în tribună.
Copilul simte.
Simte tonul.
Simte privirea.
Simte așteptarea.
Simte dezamăgirea.
Simte încrederea.
Simte dacă acasă este locul în care poate respira după un meci mai greu sau încă un spațiu în care trebuie să explice de ce nu a fost suficient de bun.
Acest workshop pentru părinți pornește exact de aici: de la felul în care adultul poate deveni un sprijin real în drumul copilului către sportul de performanță.
Nu un evaluator permanent.
Nu un antrenor de pe margine.
Ci un partener de creștere.
Organizăm acest workshop pentru părinți pentru că întâlnim tot mai des aceeași nevoie: părinți care vor să își susțină copiii, dar nu știu întotdeauna cum.
Și este firesc.
Nimeni nu primește un manual în ziua în care copilul intră prima dată pe teren.
La început, totul pare simplu.
Copilului îi place sportul.
Merge la antrenamente.
Se bucură.
Își face prieteni.
Apoi apar competițiile, selecțiile, rezultatele, comparațiile, costurile, timpul investit, discuțiile cu antrenorii, emoțiile dinaintea meciurilor și întrebarea care se aude tot mai des:
„Oare poate face performanță?”
Din acel moment, rolul părintelui devine mai complex.
Pentru că părintele vrea binele copilului.
Vrea să îl vadă implicat.
Vrea să îl vadă serios.
Vrea să îl ajute să nu rateze șanse.
Vrea să îl protejeze.
Dar uneori, tocmai din dorința de a-l ajuta, poate ajunge să pună presiune.
Prin întrebări.
Prin reacții.
Prin comparații.
Prin tăceri.
Prin felul în care vorbește despre rezultat.
Prin energia cu care îl așteaptă după meci.
Acest workshop nu este despre a le spune părinților că greșesc.
Este despre a crea un spațiu în care să înțelegem mai bine ce se întâmplă cu un copil sportiv și cum poate fi susținut cu mai multă claritate.
„Sprijin, nu presiune” nu înseamnă lipsă de standarde.
Nu înseamnă că părintele trebuie să fie indiferent.
Nu înseamnă că performanța nu contează.
Înseamnă că performanța are nevoie de un mediu sănătos ca să se poată construi.
Un copil poate fi ambițios și, în același timp, sensibil la reacțiile celor din jur.
Poate să își dorească să câștige și, în același timp, să se teamă că va dezamăgi.
Poate să iubească sportul și, în același timp, să se simtă copleșit.
De aceea, sprijinul părintelui nu este un detaliu. Este parte din ecosistemul copilului.
Un părinte care susține corect știe să se uite și dincolo de scor.
Cum a intrat copilul în joc?
Cum a gestionat greșeala?
Cum s-a raportat la adversar?
Ce a învățat?
Ce a simțit?
Ce are nevoie să audă acum?
American Academy of Pediatrics arată că sprijinul pozitiv al părinților, cu accent pe distracție și progres, nu doar pe câștig, este un factor important pentru ca un copil să se bucure de sport și să continue să îl practice.
Acesta este unul dintre motivele pentru care acest workshop pentru părinți pune accentul pe relație, comunicare și echilibru.
Un părinte nu intră pe teren.
Nu lovește mingea.
Nu aleargă în locul copilului.
Nu ia deciziile în timpul jocului.
Dar poate influența felul în care copilul trăiește sportul.
Uneori, influența vine prin cuvinte.
„De ce ai greșit acolo?”
„Trebuia să fii mai atent.”
„Ai văzut copilul celălalt cum a jucat?”
„Dacă vrei performanță, trebuie să fii mai serios.”
Alteori, influența vine prin absența cuvintelor.
O privire dezamăgită.
O tăcere grea în mașină.
Un telefon dat imediat după meci pentru a povesti altora cât de slab a jucat copilul.
Copiii învață foarte repede ce aduce aprobare și ce aduce retragere emoțională.
Iar atunci când simt că iubirea sau acceptarea depind de rezultat, sportul poate începe să se simtă mai greu.
De aceea, părintele are nevoie să înțeleagă diferența dintre implicare și control.
Implicarea înseamnă să fii prezent.
Controlul înseamnă să preiei drumul copilului.
Implicarea înseamnă să întrebi: „Cum te-ai simțit?”
Controlul înseamnă să începi analiza tehnică înainte ca el să respire.
Implicarea înseamnă să susții procesul.
Controlul înseamnă să trăiești rezultatul copilului ca pe propria validare.
În acest workshop pentru părinți, vom vorbi despre aceste diferențe, cu exemple concrete din viața sportivilor tineri.
Sportul nu dezvoltă doar corpul.
Dezvoltă și relația copilului cu presiunea, cu greșeala, cu efortul, cu succesul și cu eșecul.
Un copil care face sport învață să piardă.
Învață să aștepte.
Învață să fie văzut.
Învață să fie evaluat.
Învață să funcționeze în echipă.
Învață să își gestioneze emoțiile atunci când corpul reacționează puternic.
Dar aceste lucruri nu se învață automat.
Au nevoie de ghidaj.
De limbaj.
De adulți care pot pune întrebări mai bune.
De părinți care nu confundă susținerea cu presiunea.
American Academy of Pediatrics atrage atenția că suprasolicitarea și presiunea de a reuși pot contribui la burnout și la o relație negativă cu sportul, mai ales atunci când copilul pierde timp pentru joacă, familie, prieteni sau școală.
Asta nu înseamnă că performanța trebuie evitată.
Înseamnă că performanța copilului are nevoie de un cadru în care progresul, recuperarea și bucuria să existe împreună.
Un copil care primește doar mesaje despre rezultat poate ajunge să creadă că valoarea lui depinde de ce face în competiție.
Un copil care primește susținere emoțională poate începe să înțeleagă că rezultatul este important, dar nu este întreaga lui identitate.
Această diferență contează enorm.
Înainte de competiție, părintele poate ajuta prin felul în care reglează atmosfera.
Uneori, cel mai bun sprijin nu este un discurs lung.
Poate fi o întrebare simplă:
„De ce ai nevoie de la mine azi?”
Sau:
„Cum vrei să te susțin înainte de meci?”
Copiii sunt diferiți.
Unii au nevoie de liniște.
Unii au nevoie de încurajare.
Unii vor să vorbească.
Alții vor să fie lăsați să intre în ritmul lor.
Un părinte atent învață să observe ce îi face bine copilului său.
După competiție, momentul este la fel de important.
Primele minute după meci pot rămâne mult timp în mintea copilului.
Acolo se poate construi siguranță.
Sau presiune.
Acolo copilul poate simți că are voie să fie obosit, trist, nervos, dezamăgit sau bucuros.
Sau poate simți că trebuie să își apere performanța.
O întrebare bună poate schimba complet conversația:
„Cu ce pleci din meciul ăsta?”
„Ce ai simțit că ai făcut bine?”
„Ce ai vrea să înveți de aici?”
„Vrei să vorbim acum sau mai târziu?”
În acest workshop pentru părinți, vom lucra pe exemple de întrebări, reacții și conversații care pot susține copilul înainte și după competiție.
Mulți părinți pun presiune fără să își dorească asta.
Nu pentru că nu le pasă.
Ci pentru că le pasă foarte mult.
O greșeală frecventă este comparația.
„El de ce poate?”
„Ea de ce a fost aleasă?”
„Tu de ce nu faci la fel?”
Comparația poate părea motivantă, dar pentru copil poate suna ca o confirmare că nu este suficient.
O altă greșeală este analiza imediată după competiție.
Copilul iese din meci cu emoții, oboseală și adrenalină.
Dacă primul contact cu părintele este o analiză tehnică, el poate simți că relația dintre ei trece prin filtru de performanță.
O altă presiune apare când copilul simte că sacrificiile părintelui trebuie răsplătite prin rezultat.
„Știi cât investim în tine?”
„Știi câte facem pentru tine?”
„Ar trebui să apreciezi mai mult.”
Pentru un copil, aceste mesaje pot deveni foarte grele.
Recunoștința nu se construiește prin vinovăție.
Se construiește prin responsabilitate, conversație și înțelegerea drumului comun.
Un alt punct sensibil este amestecul de roluri.
Părintele devine antrenor.
Antrenorul devine judecător.
Copilul nu mai știe unde se poate întoarce ca să fie doar copil.
În cadrul evenimentului, vom vorbi despre cum poate părintele să rămână în rolul său, fără să se retragă și fără să preia controlul.
Workshopul va fi susținut de Ionuț Iliuță, Iulia Lățcan și Cristian Onofrei, trei oameni care vin din experiențe diferite, dar care se întâlnesc în aceeași direcție: susținerea sportivilor, părinților și antrenorilor prin pregătire mentală, coaching și conversații care contează.
Ionuț Iliuță și Iulia Lățcan aduc perspectiva mental coachingului și a lucrului cu oameni aflați în momente importante de dezvoltare.
Într-un proces de coaching, nu lucrăm doar cu obiective.
Lucrăm cu emoții.
Cu presiune.
Cu relația cu greșeala.
Cu încrederea.
Cu felul în care sportivul se raportează la el, la ceilalți și la drumul său.
Cristian Onofrei, antrenor CSM și ambasador Adevărul meu în Rugby, aduce perspectiva omului de teren.
A antrenorului care lucrează direct cu sportivi.
A fostului jucător care înțelege presiunea competiției din interior.
A adultului care știe cât de mult contează mediul în care crește un copil sportiv.
Pe pagina Adevărul meu în Rugby, Cristian este prezentat ca fost jucător profesionist și antrenor implicat în dezvoltarea sportivilor, cu experiență în teren și în lucrul cu sportivi, părinți, antrenori și cluburi.
Împreună, cei trei vor crea un spațiu practic și deschis pentru părinții care își doresc să fie aproape de copiii lor fără să transforme susținerea în presiune.
Acest workshop pentru părinți va avea o abordare practică.
Tema este:
Sprijin, nu presiune. Rolul părintelui în drumul copilului către sportul de performanță.
Vom lucra pe situații reale.
Pe conversații de după meci.
Pe emoțiile copilului.
Pe reacțiile părintelui.
Pe felul în care poate fi susținută încrederea.
Pe diferența dintre încurajare și control.
Pe modul în care părintele poate rămâne aproape fără să apese pe rezultat.
Workshopul va fi un spațiu de reflecție și lucru aplicat.
Nu venim cu rețete rigide.
Venim cu întrebări, instrumente și cadre de lucru pe care părinții le pot adapta la propriul copil.
Pentru că fiecare copil are ritmul lui.
Fiecare sport are presiunea lui.
Fiecare familie are propriile dinamici.
Iar sprijinul bun începe cu înțelegerea contextului.
Acest workshop pentru părinți este pentru părinții copiilor care fac sport, indiferent de disciplină.
Fotbal.
Tenis.
Rugby.
Baschet.
Handbal.
Înot.
Gimnastică.
Atletism.
Arte marțiale.
Sau orice alt sport în care copilul investește timp, energie și emoție.
Este pentru părinții care se întreabă cum să reacționeze după o înfrângere.
Pentru părinții care simt că uneori spun prea mult.
Pentru cei care simt că uneori spun prea puțin.
Pentru părinții care își doresc performanță pentru copilul lor, dar vor ca acest drum să fie sănătos.
Pentru cei care vor să înțeleagă mai bine diferența dintre susținere, presiune și control.
Este și pentru părinții care simt că sportul a devenit o zonă tensionată în familie.
Când drumul copilului este important pentru întreaga familie, este nevoie ca și părinții să aibă spațiu de claritate.
Presiunea în sportul copiilor nu este doar o temă de conversație între părinți.
Este și o temă importantă în cercetarea despre sportul juvenil.
HealthyChildren.org, platformă susținută de American Academy of Pediatrics, vorbește despre burnoutul tinerilor sportivi și despre importanța unei abordări echilibrate atunci când vine vorba despre antrenamente, competiții și presiunea de performanță.
Project Play, inițiativa Aspen Institute dedicată sportului pentru copii, arată în materialele sale pentru părinți că, pentru adolescenții care fac sport, printre principalele motive se află distracția, mișcarea, învățarea, prietenii și competiția.
Aceste idei sunt importante.
Pentru că uneori adulții încep să vadă sportul prin lentila viitorului.
Selecții.
Burse.
Academii.
Contracte.
Performanță.
Copilul îl trăiește, de multe ori, prin prezent.
Îi place?
Se simte parte din grup?
Are curaj să greșească?
Are chef să revină?
Simte că progresează?
Are lângă el adulți care îl văd ca om, nu doar ca sportiv?
De aici începe conversația noastră.
La Adevărul meu în sport, vorbim despre omul din spatele sportivului.
Asta înseamnă că nu putem vorbi doar despre sportiv.
Trebuie să vorbim și despre părinți.
Despre antrenori.
Despre mediu.
Despre relațiile care formează sau consumă un copil.
Un sportiv tânăr nu crește singur.
Crește într-un sistem.
Iar părintele este una dintre cele mai importante prezențe din acest sistem.
Pe site-ul Adevărul meu în sport, proiectul este prezentat ca un spațiu dedicat sportivilor care vor să își descopere puterea interioară și să transforme pasiunea în performanță sustenabilă.
Poți citi mai multe despre proiect pe pagina Despre noi.
Dacă vrei să descoperi cum lucrăm în zona de pregătire mentală, poți accesa pagina Servicii de coaching sportiv.
Iar pentru zona de rugby și implicarea lui Cristian Onofrei în proiect, poți urmări pagina Adevărul meu în Rugby.
Un copil care face sport de performanță are nevoie de antrenamente, disciplină și obiective.
Dar are nevoie și de siguranță.
De odihnă.
De încredere.
De conversații bune.
De părinți care știu să fie aproape fără să transforme fiecare rezultat într-o judecată.
Acest workshop pentru părinți este o invitație la reflecție și la lucru practic.
Cum pot să fiu un sprijin real pentru copilul meu?
Cum vorbesc cu el după un meci greu?
Cum îl susțin fără să pun presiune?
Cum îi arăt că îl văd dincolo de rezultat?
Cum îl ajut să rămână conectat la sport, la bucurie și la propriul drum?
Pe 04.10.2026, la Adevărul meu în sport, deschidem această conversație alături de părinții care vor să înțeleagă mai bine rolul lor în drumul copilului sportiv.
Sprijin, nu presiune nu este doar tema workshopului.
Este o invitație la mai multă claritate, mai multă ascultare și mai multă grijă față de omul din spatele sportivului.
Pentru că performanța sănătoasă se construiește în echipă: copil, părinte, antrenor și specialiști care pot susține parcursul.
Detaliile despre înscriere vor fi disponibile pe:
www.adevarulmeuinsport.ro/inscriere-workshop
Te așteptăm să construim împreună un mod mai sănătos de a susține copiii în sport.